Sunday, October 2, 2011

ILUMINARE ÎN ROZ

ANUL / YEAR I / Nr. 3 / 2011. 10.-12.
Rubrica / Box: Concerte / Concerts


2011.10.01. Sâmbătă / Saturday
Bucureşti - Palatul de Justiţie
Autor / Author: Oana Lianu
Conf.univ. Dr. Universitatea din Oradea - Facultatea de Arte

Iluminare în roz

Fundaţia Renaşterea pentru Educaţie, Sănătate şi Cultură în parteneriat cu Asociaţia Magistraţilor din România a organizat cea de-a XI-a ediţie a evenimentului ''Iluminare în roz'' - simbol al luptei împotriva cancerului de sân, eveniment care a avut loc sâmbătă, 1 octombrie 2011 la Bucureşti.
Palatul de Justiţie a fost îmbrăcat în culoarea speranţei, sub sloganul ''Dreptul la informare, dreptul la sănătate''. În fiecare an, la 1 octombrie, se iluminează în roz o clădire reprezentativă, pentru a le reaminti femeilor că prin informare, prevenţie şi control medical anual cancerul de sân poate fi învins.
Gazdele evenimentului au fost Andreea Esca, ambasador al fundaţiei, alături de preşedintele şi fondatorul fundaţiei, Mihaela Geoana, şi vicepreşedintele acesteia, Cristiana Copos.
Celor peste 300 de invitaţi – personalităţi din lumea medicală, juridică, academică, artistică, numeroşi susţinători ai fundaţiei – li s-a oferit în incinta Palatului de Justiţie un moment muzical de excepţie susţinut de conf. dr. Oana Lianu de la Facultatea de Arte a Universitatii din Oradea, într-un cadru pictural deosebit aparţinând pictorului şi poetului Ion Avram Dunăreanu.
Artistei Oana Lianu i s-a acordat cu prilejul acestui eveniment simbol Diploma de recunoştinţă pentru sprijinul acordat Fundaţiei Renaşterea.

*

The Renaşterea Foundation for Education, Wealth and Culture in partnership with the Romanian Magistrates Association organized the 11th edition of the event called "Lightning in pink" - symbol of the fight against breast cancer. The event took place on October 1st.
The Palace of Justice was lit the color of hope, under the slogan: The right to information, the right to health. Each year on October 1st, there is lightning in pink a representative building to remind women that breast cancer can be cured through information, prevention and proper medical check ups.
The event was hosted by Andreea Esca, the Ambassador of the Renasterea Foundation, Mihaela Geoana, the foundation’s president and founder and Cristiana Copos, the vicepresident.
The guests, over 300, – personalities from medical, legal, academic or artistic world, numerous foundation’s sustainers were offered inside of the Palace of Justice an exceptional music concert performed by Associate Professor Oana Lianu from The Faculty of Arts, Oradea University. The painter Ion Avram Dunareanu was also present with a lovely exhibition.
At this symbolic event the artist Oana Lianu was awarded the Diploma for Gratitude for her support to the Foundation Renasterea.I wish to thank to the foundation for the honour of being one of the cultural ambassadors in the fight against breast cancer.”