Monday, July 1, 2013

INTERVIU CU OVIDIU ILOC - LAUREAT AL FESTIVALULUI NON-EQUITY JEFF AWARDS, CHICAGO, 2012

ANUL / YEAR III / NR. 10 / 2013. 07.-09.
Muzică / Music, Rubrica / Box: Articole - Studii / Articles – Studies
2013.07.01. Luni / Monday Oradea

Autor / Author: Evanthia-Maria Marta
Lect.univ. Dr. Universitatea din Oradea, Facultatea de Arte
http://almanah-euterpe.blogspot.ro/2010/10/index-marta-evanthia-maria.html

 
 
 
Autor / Author: Ovidiu Iloc
Asist.univ. Dr. Universitatea din Oradea - Facultatea de Arte
http://almanah-euterpe.blogspot.ro/2010/10/index-iloc-ovidiu.html
www.ovidiuiloc.blogspot.ro
https://soundcloud.com/ovidiuiloc

 
 
INTERVIU CU OVIDIU ILOC - LAUREAT AL FESTIVALULUI NON-EQUITY JEFF AWARDS, CHICAGO, 2012
INTERVIEW WITH OVIDIU ILOC - LAUREATE OF THE NON-EQUITY JEFF AWARDS, CHICAGO, 2012

 

Keywords:
composer, experimental music, interdisciplinary forms, music for theatre, prize for original music, the joy of composing, Non-Equity Jeff Awards, Chicago, 2012
Abstract:
Ovidiu Iloc is a complete musician: composer and teacher at the University of Oradea – Faculty of Arts, voice performer in the Choir of the Oradea State Philharmonic and also in the octet Sotto voce and multi-instrumentalist (guitar, lute, violin, piano), conductor and musical coordinator within cultural and artistic projects as part of which had been requested. The fact that he was invited to collaborate with various institutions of the country and abroad (Hungary, U.S.A.), or that he has been awarded a prestigious prize at Non-Equity Jeff Awards Festival, Chicago, 2012, Original Incidental Music section, for composing the music to the theatre play they prove his value that, however, it is not sufficiently known. Through this interview we try to point out the main coordinates of his personality and in particular of his creative activity.
Rezumat:
Ovidiu Iloc este – o spun cu toată convingerea – un muzician complet: este compozitor şi cadru didactic la Universitatea din Oradea – Facultatea de Arte, interpret vocal în cadrul Corului Filarmonicii de Stat Oradea şi al octetului Sotto voce dar şi instrumentist (chitară, lăută, vioară, pian), dirijor şi coordonator muzical în cadrul unor proiecte culturale şi artistice la care a fost solicitat să participe. Faptul că este invitat să colaboreze cu diverse instituții de teatru din țară şi străinătate (Ungaria, America), sau că a fost distins cu un prestigios premiu la un important festival american, pentru compunerea muzicii la o piesă de teatru fac dovada valorii sale care, cu toate acestea, nu este îndeajuns cunoscută. Vom încerca prin interviul pe care i l-am solicitat să reliefăm principalele coordonate ale personalității şi în special ale activității sale creatoare.
*
Evanthia Marta: Ovidiu, ne cunoaştem de vreo 15 ani şi suntem colegi de peste 10 ani. Am avut ocazia să colaborăm atât în activitățile noastre didactice cât şi în cadrul proiectului intermedia Conflux. Cei care te cunosc, şi sunt convinsă că ei sunt în asentimentul meu, ştiu că în momentul în care ar avea nevoie de un colaborator şi te cheamă să participi la un proiect nu vei refuza. În primul rând datorită felului tău generos de a fi, iar în al doilea rând, toate invitațiile de a “întreprinde” ceva în domeniul artistic muzical cred că reprezintă pentru tine ceva prea drag pentru a fi lăsat să-ți scape. Din această perspectivă, a pasiunii tale pentru muzică, doresc să pornim dialogul nostru. În ce moment te-ai hotărât să studiezi muzica, având în vedere că eşti absolvent (1995) al Şcolii Normale Zalău, specializarea Învăţători?
Ovidiu Iloc: Prin clasa a X-a deja știam ce îmi doresc. Am început, cu timiditate și mai degrabă sporadic, studiul. Aveam câteva îndeletniciri muzicale, eram membrul unui cor de cameră, la Școala Normală studiam vioara (e drept că impropriu, în grup), paralel, ca autodidact, studiam chitara. Ultimii doi ani de liceu i-am dedicat total studiului.
E. M.: Preocupările creatoare s-au remarcat încă în anii studenției – îmi aduc aminte că aveai întotdeauna soluții dintre cele mai originale la armonie, dar mai cu seamă, mi-a rămas întipărită imaginea ta cu nelipsita chitară, la care cântai ori de câte ori se termina cursul, interpretând producții proprii care atrăgeau în jurul tău toți colegii prezenți. Parcă din acea perioadă datează şi o lucrare pentru violoncel solo, interpretată şi înregistrată de o colegă de la interpretare muzicală, piesă pe care, personal, o apreciez în mod deosebit. Exista pe-atunci între tine şi colegii de la interpretare o colaborare în sensul că ți-au cerut să compui pentru ei? Ați participat la vreun eveniment (festival studențesc, concerte sau recitaluri) în acest “tandem” artistic?
O. I.: Și în anii de facultate am avut câteva inițiative, toate pe cont propriu. Nu atât dintr-un nonconformism cât din curiozitatea și preaplinul energetic specific vârstei. Ne asociam între noi, studenți de la muzică și arte. Petreceam timpul împreună, visam împreună, aveam aceleași preocupări și mirări. Așa am participat, trei ani la rând, la un festival studențesc organizat în Timișoara, Student Fest, sau la Festivalul Micul Prinț din Satu Mare. Experimentam și intuiam zone stilistice absente din programele disciplinelor de studiu, diferite forme interdisciplinare, cum ar fi, bunăoară, happeningul, performance-ul, muzică electronică produsă în live și cadrul unui experiment instalaționist pe tema Demoni cu chip de om, în care publicul era direcționat spre locul desfășurării prin diverse semne afișate prin oraș, indicii cu rol de momeală. Odată intrat, publicul era închis la propriu în violența unui spațiu sonor și vizual destinat exorcizării. Publicul a reacționat fabulos. La final, cu toții erau încremeniți, treceau minute bune și nu ieșea nimeni din sală. În cele din urmă, la plecare, cu toții au început să desprindă și să își însușească elemente din modulare afișate pe toată suprafața pereților de către Adrian Sulyok, student la arte vizuale. „Exorcizarea” se încheiase cu succes.
E. M. Un eveniment extrem, pe care-l privesc strict în perimetrul pur artistic-experimental, original şi şocant sub aspectul concepției şi prezentării, situându-l pe seama aceluiaşi „preaplin energetic specific vârstei”, după cum spuneai. Vocația te-a propulsat pe orbita consacrării. Enunț doar două mărturii faptice arătându-ne cum importante personalități au girat pentru talentul tău: Maestrul Tudor Jarda, profesorul tău de armonie la Facultatea de Muzică (astăzi Facultatea de Arte) a Universității din Oradea, care, după ce ai absolvit studiile de licență în 2001 ți-a propus să-i fii asistent şi Maestrul Lászloffi Zsolt, un muzician complex, compozitor şi dirijor al corului filarmonicii orădene, care, deşi nu te cunoscuse de multă vreme, a inclus compoziții ce-ți aparțin – Tatăl Nostru, Colinde – în programul unor concerte ale formației corale pe care o conduce. Ai abordat mai multe genuri inedite din punct de vedere interpretativ, al categoriei stilistice, respectiv al zonei de adresare-receptare: pe lângă lucrări corale a cappella, ai scris muzică pentru teatru, pentru film, animație, intermedia. În ceea ce priveşte concepția componistică, există direcții stilistice la care ai aderat? Ce anume iei în considerare atunci când începi să lucrezi? Ți-ai construit propriul tău sistem de compoziție, abordând jocul ca mijloc de eliberare față de tot ce “s-a mai spus în muzică” impunându-ți propriile reguli?
O. I.: Cred că lumea în care trăim, inclusiv lumea muzicală, este epuizată stilistic sau cel puțin așa o privesc eu. Post-istoria în care ne simțim înglobați parcă a secătuit de resursa încrederii. Încrederea și credința le găsesc în aceeași zonă a aceluiași semantism. Astfel că, nu mai credem în marile povești și necrezând în ele nici nu mai avem curajul de a inventa altele. E drept că marile utopii politice ale Secolului XX au avut la bază tot povești. În zilele noastre e periculos să îți manifești aderența într-un fel sau altul. Trăim într-o lume în care e condamnat tot ce înseamnă nuanță, trăim într-o lume a clișeelor, în care doar clișeul are drept de a fi nuanțat. În acest context, încerc să mă feresc pe cât posibil de clișeu, practic în continuare ceea ce îmi aduce bucurie. Iar când te bucuri, prejudecățile stilistice dispar.
E. M. O perspectivă pe cât de simplă, pe atât de frumoasă şi totodată promițătoare, asigurându-ne de o bucurie similară în momentul când ascultăm aceste creații. În legătură cu muzica pentru teatru şi modalitatea de lucru cu actorii (mari şi mici, având în vedere că te-ai ocupat şi de compunerea şi pregătirea muzicală a protagoniştilor Teatrului Vienez de Copii), mărturisesc că am fost impresionată de reprezentațiile la care am participat şi de înregistrările pe care mi le-ai pus la dispoziție şi remarc că, în ciuda faptului că majoritatea artiştilor cu care ai colaborat nu au cele mai elementare studii de muzică, rezultatele au fost cu totul eclatante. Din acest motiv ştiu că eşti deosebit de solicitat. Împărtăşeşte-ne câteva aspecte din atelierul tău de creație în ceea ce priveşte o astfel de muzică şi din metodele adoptate în munca pe care ai desfăşurat-o cu actorii acestor teatre.
O. I.: Complicitatea mea cu teatrul are rădăcini din perioada liceului. Atunci am realizat, într-o manieră bazată pe improvizație, muzica spectacolului Iona de Marin Sorescu. Începând de la regizor la actori, cu toții eram elevi iar producția a fost realizată independent de școală, la Casa de Cultură din Zalău, unde au avut loc două reprezentații cu sala plină. După liceu, cel care a regizat spectacolul a intrat la regie în Târgu Mureș, unul dintre actori a intrat la actorie în București iar eu, am ajuns la Facultatea de Muzică din Oradea. Colaborarea noastră a continuat și în perioada studenției. Astfel, în 1999, alături de același regizor Szabó K. István am lucrat, de această dată într-un cadru profesional mai bine definit, la Teatrul din Odorheiu Secuiesc, scriind muzica pentru Năpasta, iar în anul următor, Don Juan, în ultimii ani, această activitate intensificându-se destul de serios. Munca cu actorii e una care mă stimulează energetic. De fiecare dată e altfel. În ciuda faptului că aceștia nu au studii muzicale, de multe ori se poate lucra mai bine cu ei decât cu anumiți muzicieni profesioniști, unii plini de prejudecăți, alții blazați și fără disponibilitate de implicare energetică. Însă nu se poate generaliza, sunt cazuri și cazuri.
E. M.: Doresc să te felicit pentru premiul pe care l-ai obținut la festivalul de la Chicago, în 2012, Non-Equity Jeff Awards, Original Incidental Music, pentru muzica spectacolului "The Word Progress on My Mother's Lips Doesn't Ring True" de Matei Vişniec, cu Trap Door Theatre, invitându-te totodată să ne descrii experiența spectacolului la care ai lucrat, atât din punctul de vedere al compozitorului, cât şi din cel al membrului în echipa de artişti ce îi include pe regizorul Szabó K. István, şi actorii de la Trap Door Theatre, Chicago.
O. I.: Mulțumesc pentru felicitări. Și pentru mine a fost o surpriză premiul. Nu am mai primit premii și habar nu am avut cum să mă raportez la el. Nici nu s-a făcut prea mare tam-tam în presa de teatru din România, deși de acest spectacol, de altfel nominalizat la Jeff Awards, sunt legate trei nume de artiști români: autorul piesei Matei Vișniec, regizorul Szabó K. István și compozitorul. De fapt, nici nu am ajuns în State. Muzica am compus-o la Oradea unde, în paralel, lucram la un spectacol cu Teatrul de Copii Vienez. Chiar dacă, din cauza distanței cât și a diferenței de fus orar, comunicarea cu regizorul a fost dificilă, m-am simțit bine lucrând. Spectacolul e invitat în România, prilej cu care voi reuși să văd, într-un final, și eu spectacolul. Au fost reprezentații la Festivalul de Teatru de la Sibiu în data de 14 iunie, în câteva alte orașe din țară – la Oradea s-a jucat piesa în 24 iunie – precum și la Budapesta și Cernăuți.
E. M.: Ar trebui ca, în ce ne priveşte să acordăm atenția cuvenită valorilor umane de lângă noi, cel puțin pentru consemnarea reuşitelor înscrise de artiştii noştri pe alte meridiane. Sunt convinsă că în ce te priveşte, şirul de distincții va continua. Nu pot încheia fără să-mi exprim curiozitatea referitoare la prezent şi la proiecte viitoare. La ce anume lucrezi? Sunt perspective de noi colaborări?
O. I.: Momentan am început lucrul la Teatrul Ariel din Târgu Mureș, la spectacolul După melci în regia lui Ovidiu Caiță, în paralel lucrez la Teatrul Regina Maria din Oradea la musicalul Producătorii. Ambele spectacole vor avea premiera în septembrie iar din octombrie voi fi la Teatrul German din Timișoara.
E. M.: Îți mulțumesc, îți doresc multă putere de muncă şi cât mai multe succese!