Muzică / Music, Rubrica / Box: Articole - Studii / Articles – Studies
2014.08.01. Vineri / Friday Oradea
Autor / Author: Delia Roman
Lect.univ. Dr. Universitatea din Oradea - Facultatea de Arte
http://almanah-euterpe.blogspot.ro/2010/10/index-roman-delia.html
Redactor / Editor: Anca Spătar
Lect.univ. Dr. Universitatea din Oradea - Facultatea de Arte
http://almanah-euterpe.blogspot.ro/2010/10/index-spatar-anca.html
SIGISMUND TODUŢĂ, EDUCATOR
Keywords : transylvanian school
of music, doctoral thesis, Sigismund Toduţă composer
Cuvinte cheie: școala muzicală
tansilvăneană, teză de doctorat, compozitorul Sigismund Toduță
Abstract: The Teacher
Sigismund Toduţă was the founder of the composition school in the transylvanian
cultural space. His personality was very complex. He was in the same time
composer, teacher of musical forms, conterpoint, harmony, composition, was the
director of the Consevatorium Gh.Dima, of the Filarmonic Orchestra from
Cluj-Napoca, musicologist. He was also the first Ph. D. in music and the leader
of the doctoral studies in Roumania.
Rezumat: Profesorul
Sigismund Toduță a fost fondatorul școlii de compoziție în spațiul cultural
transilvănean. Personalitatea sa a fost foarte complexă. A fost în același timp
compozitor, profesor de forme muzicale, contrapunct, armonie, compoziție, a
fost directorului Conservatorului ”Gh. Dima”, a Orchestrei Filarmonice din
Cluj-Napoca, muzicolog. De asemenea, a fost primul doctor în muzică și
conducător de doctorate din România.
*
Compozitor, muzicolog, manager
de instituţii de cultură, şi nu în ultimul rând model uman, Sigismund Toduţă va
rămâne în conştiinţa posterităţii ca un exemplar „făuritor de şcoală”[1]
Metodologia sa analitică şi
didactică, viziunea sa estetică largă, înţelegerea cuprinzătoare a tuturor
stilurilor muzicii au condus la făurirea unei optici care „sintetizează
convingător naţionalul cu universalul”[2].
Această viziune a fost împărtăşită generaţiilor de compozitori şi muzicologi
care au fost „educaţi” muzical” de către maestru. Nu oricine însă poate fi
„făuritor de şcoală”, nu oricine poate cumula calităţile de model atât în ceea
ce priveşte creaţia cât şi particularităţile personalităţii umane.
S.Toduţă s-a impus ca un lider
prin autoritatea pe care i-o confereau recunoaşterea valorii întregii sale
creaţii sale, precum şi distincţia, erudiţia, calitatea şi profunzimea
discursului pedagogic.
Solida sa educaţie muzicală
începută la conservatorul clujean între 1931-1933, cu profesorul său de
compoziţie Marţian Negrea care i-a împărtăşit tehnicile creaţiei muzicale
precum şi dragostea pentru folclorul românesc[3],
a fost completată cu studiile de muzicologie şi compoziţie[4]
la Instituto pontificio di musica sacra, din „oraşul sfânt”, Roma.
Activitatea sa pedagogică începe
după întoarcerea sa în ţară. După Dictatul de la Viena care a obligat pe o
parte din intelectualitatea românească să părăsească ţinuturile nordice ale
Transilvaniei, o vreme, între 1939 şi 1942, ocupă postul de profesor de muzică
la Liceul Sfântul Vasile cel Mare din Blaj ca succesor, după 30 de ani de
profesorat al ilustrului compozitor Iacob Mureşianu, timp în care ia contact cu
multe dintre creaţiile compozitorilor înaintaşi. Devine apoi asistent‑corepetitor
la Conservatorul la care s‑a format şi care, însă, din cauza celui de‑al doilea
Război Mondial, a fost mutat, pentru câţiva ani la Timişoara. În paralel,
talentul pianistic al lui Toduţă i-a asigurat angajarea în
calitate de corepetitor la Operele din Cluj şi Timişoara, dar munca de
corepetitor nu l‑a mulţumit.
Perioada 1945‑1949 a reprezentat
pentru Sigismund Toduţă mutarea
centrului său de activitate înspre domeniul managerial, ca secretar artistic al
Filarmonicii „Ardealul” din Cluj‑Napoca, devenită mai târziu actuala Filarmonică
de Stat „Transilvania”.
Din 1946 începe adevărata sa
carieră pedagogică la Conservatorul de Muzică şi artă Dramatică din
Cluj-Napoca. De acum şi până la sfârşitul vieţii sale, Toduţă va
preda, pe rând, teorie‑solfegiu‑dictat muzical, în perioada 1946‑1949, armonie,
contrapunct şi fugă, forme şi compoziţie între anii 1949‑1955 şi exclusiv
compoziţie din 1955 până în 1973, după care a devenit profesor consultant la
aceeaşi instituţie.
În perioada 1962‑1965, Sigismund
Toduţă a fost investit cu funcţia de rector al
Conservatorului de Muzică “Gh. Dima” din Cluj, după care a preluat funcţia de
şef de catedră la catedra de Compoziţie a Facultăţii Teoretice din Cadrul
Conservatorului de Muzică “Gh. Dima”, până în 1973.
Între anii 1971‑1974, maestrul
Sigismund Toduţă a ocupat funcţia de director al Filarmonicii
de Stat din Cluj-Napoca, muncă pe care a îngemănat‑o cum nu se putea mai bine
cu activitatea sa pedagogică, cu cea de îndrumător ştiinţific al lucrărilor de
doctorat în stilistică muzicală şi cea de dirijor.
Pe parcursul întregii sale
activităţi, Sigismund Toduţă a fost invitat să participe la numeroase
concursuri de compoziţie în calitate de membru sau de preşedinte al juriului la
Praga, Varşovia, Bucureşti, Bruxelles, fiind distins el însuşi cu numeroase
premii pentru întreaga sa creaţie şi activitate în domeniul muzicii.
Sigismund Toduţă s‑a făcut remarcat în conştiinţa componistică
naţională odată cu decernarea premiului II de compoziţie “George Enescu ”, în 1940, pentru lucrarea sa Variaţiuni simfonice pe o temă populară.
Trei ani mai târziu i s‑a acordat premiul “Kremer” pentru ciclul de lieduri pe
versuri de Mihai Eminescu. În 1953 este distins cu Premiul de Stat
pentru Concertul de coarde nr. 1, două sonate instrumentale şi pentru Simfonia
I, pentru ca în 1954 să i se acorde Ordinul Muncii clasa a III‑a şi în 1957 să devină
Maestru Emerit al Artei.
Au urmat Ordinul Muncii clasa a
II‑a (1964), Ordinul Meritul Cultural clasa a II‑a şi apoi clasa I (1969) şi
Premiul Uniunii Compozitorilor pentru lucrarea teoretică Formele muzicale ale barocului, în 1973. Colecţia sa naţională de
premii se va îmbogăţi în 1976 cu Premiul Uniunii Compozitorilor pentru Simfonia
a V‑a şi va fi încununată cu Premiul “George Enescu ” al Academiei Române în 1974, pentru balada‑oratoriu
Mioriţa.
Din 1946 şi până aproape de
sfârşit, destinul său s-a împletit cu cel al Conservatorului clujean, unde a
profesat la început în calitate de profesor de armonie, contrapunct, fugă, şi
constant, ca profesor de compoziţie, transmiţând cu generozitate cunoştinţele
sale multilaterale şi experienţa sa compoziţională, muzicologică şi umană
studenţilor săi care-i poartă o pioasă amintire şi o adîncă recunoştinţă
materializată anual în Concursul, Toduţă, Simpozioane şi Concerte comemorative.
A educat în domeniul compoziţiei
15 generaţii de tineri aspiranţi la „gloria muzicală” majoritatea compozitori
şi / sau dirijori care au devenit nume importante în peisajul muzicii româneşti
ca: Liviu Comes, Erwin Junger (Israel) Vasile Herman, Cornel Ţăranu, Emil
Simon, Csiky Boldizsar, Peter Vermessy, Dan Voiculescu, Hans Peter Türk,
Valentin Timaru, Gabriel Iranyi, Orban Györgi (Ungaria), şi care, la rândul
lor, sunt dascăli de renume mondial ducând mai departe principiile şi valorile
artistice de substanţă implantate de S.Toduţă la clasa de compoziţie a
conservatorului clujean.
În privinţa metodelor sale
pedagogice discipolii săi, Hans Peter Turk şi Dan Voiculescu amintesc un scop
dublu: însuşirea meşteşugului tehnic al marilor epoci ale trecutului dar şi
exprimarea individualităţii creatoare. „Metodologia sa dezvolta tehnica
componistică pe baze stilistice şi urmărea constant articularea ei cu criteriul
formal. Pornind de la formele mici ale Barocului... modalităţile de construcţie
şi evoluţie, parcurgea apoi exprimarea acestor forme la nivelul clasicismului
vienez (Mozart, Beethoven) şi romantismului (Schumann, Brahms), şi primei părţi
a secolului XX, Debussy, Ravel, Bartok, Enescu etc), În paralel discipolul
prezenta analize similare şi exerciţii în stil a căror critică amănunţită era
în măsură să demonstreze gradul în care problematica dată a fost însuşită.
Principiul evolutiv-stilistic se păstra şi la nivelul creşterii întinderii şi a
dificultăţii formale; parcurgea astfel rondo-ul variaţiunea şi sonata cărora le
afecta timpul de studiu corespunzător. De fiecare dată, evoluţia era adusă până
în pragul epocii moderne, unde elevului i se deschide calea exprimării
personale”.
Cei doi discipoli semnatari ai
studiului consideră această metodă ca fiind „ideală” deoarece ea formează
gândirea tânărului compozitor, exclude improvizaţia, şi deschide perspectiva
unei creativităţi „direcţionate „ către valorile universale ale muzicii. De
curând compozitorul H. P. Turk a adus în atenţia lumii muzicologiei existenţa a
Şase miniaturi seriale (con alcune
Licenze[5])
stil în care aceste lucrări sunt unicate în ansamblul creaţiei sale. Autorul
subliniază la sfârşitul articolului faptul că, aceste miniaturi ar fi putut
servi compozitorului în a-şi demonstra sieşi şi studenţilor săi în ce măsură
i-ar putea servi în „creaţia proprie şi / sau, dacă este cazul, să
familiarizeze studenţii clasei de compoziţie cu acestă orientare stilistică.
Faptul că în ambele ipoteze a răspuns cu nu, este expresia unei negări fără
echivoc adresată dodecafoniei.”[6]
Totuşi diversele orientări spre
muzica de avangardă, serial-modală a discipolilor probează dimensiunea
libertăţii de expresie pe care maestrul o încuraja la discipolii săi.
S. Toduţă a fost un model şi
prin activitatea sa muzicologică şi componistică: a scris 18 studii, eseuri,
analize, a susţinut emisiuni de radio şi televiziune, conferinţe, concerte lecţii.
Una dintre contribuţiile
esenţiale în afara educării generaţiilor de studenţi, a fost şi conducerea a nu
mai puţin de 13 lucrări de doctorat în condiţiile unui număr extrem de redus de
locuri (câte unul pe an). Au semnat lucrări de o importanţă fundamentală pentru
muzicologia românească: Romeo Ghircoiaşiu, Gheorghe Firca, Gheorghe Ciobanu,
Cornel Ţăranu, Vasile Herman, Ilona Szenik, Hans Peter Turk, Dan Voiculescu,
Valentin Timaru, Constantin Râpă, Octavian Nemescu, Eduard Terényi.
Prin toată această prolifică
activitate, S. Toduţă rămâne în conştiinţa posterităţii şi a oamenilor pe care
i-a format ca un model şi lider, creator de şcoală muzicală.
Bibliografie:
Herman, Vasile, Formă şi stil în creaţia
compozitorului Sigismund Toduţă, în Studii toduţiene, Editura Media Musica,
Cluj-Napoca, 2004;
Roman, Delia, Elemente de limbaj şi stilistica interpretării liedurilor lui Sigismund
Toduţă, Editura Risoprint, 2008;
Türk Hans- Peter, Şase miniaturi seriale (con alcune Licenze) de S. Toduţă, în
Lucrări de muzicologie, vol. XII, Cluj-Napoca, 2008;
Voiculescu, Dan - Türk Hans- Peter, Sigismund Toduţă şi şcoala componistică
clujeană, în Lucrări de muzicologie, vol. 15, Cluj-Napoca, 1984
[1]Vasile Herman, Formă şi
stil în creaţia compozitorului Sigismund Toduţă, în Studii toduţiene,
Editura MediaMusica, Cluj-Napoca, 2004, pg. 17
[3] Studiază pianul cu Ecaterina Fotino Negru, de la care
îşi însuşeşte o tehnică de virtuozitate.
[4] La Academia Santa Cecilia
din Roma studiază cu Ildebrando Pizzetti, compoziţie, şi cu Alfredo Casella,
pian.
[5] Lucrare susţinută în cadrul Simpozionului Centenar
S. Toduţă. 2008, şi publicată în vol. XII de studii de muzicologie, la ed.
MediaMusica Cluj-Napoca 2008
