Sunday, March 31, 2013

NICOLAE FILIMMON: CRITIC MUZICAL, FOLCLORIST ŞI FLAUTIST

ANUL / YEAR III / Nr. 8 / 2013. 01.-03.
Muzică / Music
Rubrica / Box: Portrete de muzicieni români / Portraits of romanian musicians

2013.03.31. Duminică / Sunday Cluj - Napoca
Autor / Author: Luminiţa Gorea
Lect.univ. Dr. Universitatea din Oradea - Facultatea de Arte
http://almanah-euterpe.blogspot.ro/2010/10/index-gorea-luminita.html
Nicolae Filimon: critic muzical, folclorist și flautist
Nicolae Filimon: musical critic, folklorist and flutist

 
Nicolae Filimon
critic muzical, folclorist și flautist
Nicolae Filimon: musical critic, folklorist and flutist

 

Luminiţa Gorea

 

Abstract:
This paper aims to paint the complex personality of the musical and literary critic, the great folklorist and flutist, Nicolae Filimon. Even though, he is known to be highly emblematic for the Romanian literature, due to his contribution to the music sphere he could also be considered one of the main representatives of the 19th century musical art, alongside with great names, such as Anton Pann, Ioan Andrei Wachmann, Alexandru Flechtenmacher, Teodor T. Burada, Eduard Caudella, George Breazul and many others. As such, we will highlight various less known aspects in relation to his activity in the music domain.

Keywords:
Nicolae Filimon, critic, literary, musical, flutist, folklorist

 
Nicolae Filimon
Numele lui Nicolae Filimon e indiscutabil asociat, de regulă, cu numele romanului Ciocoii vechi și noi, sau cu nume de rezonanță din istoria literaturii române, ca de pildă cu cel al lui Mihail Kogălniceanu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Anton Pann și mai puțin cu cele ale lui Iacob Mureșianu sau Ciprian Porumbescu, contemporani ai săi. Aceasta se datorează luminii în care a fost pusă personalitatea sa, prin aportul adus în literatura românească cu romanul mai sus amintit, considerat ca fiind primul roman realist românesc[1], în care creează prin Dinu Păturică o tipologie de erou specifică societății din acea vreme.

Privind în ansamblu contextul socio-istoric în care a trăit Nicolae Filimon, putem cu ușurință constata că de-a lungul întregii vieți a desfășurat o activitate multilaterală și constantă integrată mișcării general patriotice de afirmare a demnității naționale. Această mișcare având o arie largă de manifestare, nu numai în domeniul literaturii, ci al tuturor artelor, și activitatea acestuia a cuprins atât sfera literară cât și pe cea muzicală. Sub imboldul lui Mihail Kogălniceanu din programul revistei Dacia literară, pentru crearea unei literaturi de specific național inspirată din istorie, natură și folclor, preluată din estetica romantică europeană, recomandare ce se va regăsi nu doar în operele pașoptiștilor, iar în special punctul referitor la modelul pe care istoria îl poate furniza contemporanilor se va regăsi în operele literare Alexandru Lăpușneanul, de C. Negruzzi, face parte dintr-un întreg ciclu de Fragmente istorice în proză, sau în poemele eroice create de Vasile Alecsandri, ca Dan, căpitan de plai[2]. În muzică remarcăm aceleași idealuri, creația muzicală românească urmează aceleași tendințe specifice, ea reflectă evenimentele epocii, având întipărite trăsăturile de originalitate și de specific național impuse de avântul mișcării revoluționare din prima jumătate a secolului XIX.

Ca reprezentant al criticii muzicale românești, Filimon a preluat aceste deziderate de la Kogălniceanu, militând în favoarea lor și evidențiind necesitatea creării unei muzici cu specific național, care să reflecte realitatea din mediul social al vremii, să se inspire din folclorul național, stabilind elementele specifice ale acestuia, iar cei care fac critica să fie bine instruiți în domeniu.

A susținut înfăptuirea unei arte realiste erijându-se într-un exemplu pentru contemporanii săi, prin însuși romanul care i-a adus renumele, Ciocoii vechi și noi, dar în același timp, prin cronicile sale muzicale stimulând și direcționând activitatea compozitorilor și a interpreților, formând și totodată educând publicul[3] spre o muzică cu specific național. Această orientare națională a fost dictată de dorința intelectualilor români de a se alinia la mișcarea artistică de la nivel European, care marchează la sfârșitul secolului al XIX-lea dezvoltarea specificului național în muzică și apariția Școlilor Naționale Muzicale. Și dacă până la acea vreme arta muzicală românească a evoluat într-un ritm propriu în interiorul perimetrului țării, odată cu această mișcare revoluționară, ea a cunoscut o amploare deosebită, luând un adevărat avânt care a propulsat-o dincolo de granițele țării în anii care au urmat. Iar dacă în istoria muzicii românești din acea perioadă sunt înscrise nume de muzicieni străini veniți și stabiliți la noi în țară (vezi: Francisc Serafin Caudella, Franҫois Roujițki, Ioan Andrei Wachmann, Ludovic Wiest ș.a.)[4], după aceea asistăm la o profundă schimbare în domeniul muzical, prin înscrierea în istoria muzicii universale, europene, a unor nume românești de răsunet mondial, care și-au adus aportul la dezvoltarea acestei arte, cum este cel al lui George Enescu, și urmașii săi (până în zilele noastre). Aceasta s-a datorat, credem, formației intelectualilor pașoptiști, care au decis să promoveze ideea unității și continuității elementelor de cultură și evidențierea specificului național în operele de artă. Având în vedere formația sa de intelectual, și activitatea sa de-a lungul anilor, putem să îl considerăm și pe Nicolae Filimon, ca unul dintre acești militanți. Iar în ceea ce privește activitatea sa în domeniul criticii muzicale, aceasta are la bază o educație temeinică, ale cărei începuturi le regăsim încă din copilărie. Fiu de preot, Nicolae (6 septembrie 1819, Bucureşti - 19 martie 1865, Bucureşti) a fost al treilea din cei cinci copii ai Mariei și al lui Mihai Filimon, pe acea vreme protopop la biserica Enei din București. Datorită contextului familial, a venit în contact de timpuriu cu muzica bisericească, dar acest lucru l-a și ajutat, permițându-i accesul la învățătură, pentru început la şcoala din chiliile bisericii, apoi sub oblăduirea marelui logofăt Scarlat Bărcănescu şi a clucerului Eftimie Răsuceanu[5]. Mai apoi, a început studiul muzicii fiind la început cântăreţ „ajutor” (1829), apoi cântăreţ „absolut” (1842) şi epitrop (1852) al bisericii unde slujise tatăl său până în 1830, când acesta a murit de holeră. În anii 1829, 1841, 1842, 1846 îl găsim ca și cântăreț la biserica Enei, iar în anul 1852 obține funcția de epitrop la această biserică, funcție pe care o va păstra până la moarte.

Iată un portret al său, făcut de Ghica într-o perioadă când intrase în cercul cântăreților de biserică (Anton Pann, Marin Serghiescu Naționalu): "un copilandru nalt, rumen, sprintenel, cu plete de țârcovnic"[6]

Studiile muzicale fac parte integrantă din viața sa. Având în vedere că biserica Enei se afla vis-à-vis de Teatrul Național, cu siguranță că acest lucru a constituit o facilitate, sau poate un imbold, pentru tânărul dornic de cunoaștere și de informare, care a început să frcventeze cu asiduitate spectacolele ce aveau loc pe scena acestei instituții. “Figură pitorească, la tinereţe aflat în compania unor boemi bucureşteni de felul lui Anton Pann, Filimon se străduia, cu hărnicie şi inteligenţă, să-şi chivernisească învăţătura, să-şi extindă lecturile. Ştia limba greacă, învaţă italiana, deprinde câte puţin şi limba franceză. Îndemnurile îi veneau în principal din dorinţa de a nu fi un intrus în lumea scenei, pe care o frecventa cu asiduitate. Aceasta este experienţa capitală a vieţii lui Filimon şi implicit a biografiei lui literare. Urmărind aproape toate reprezentaţiile operei italiene din Bucureşti, precum şi alte spectacole, publică, începând din 1857, numeroase cronici şi foiletoane muzicale şi dramatice, scrise cu patos şi nu lipsite de consistenţă, în „Naţionalul”, „Revista Carpaţilor”, „Independinţa”, „Ţeranul român”, „Tribuna română” din Iaşi, „Dâmboviţa” şi „Buciumul”. Fiind binecunoscută activitatea literară a acestuia, în contextual de față, ne-am propus să prezentăm activitatea sa muzicală. Enumerăm mai jos, așadar, lucrările sale din domeniul muzical, după cum urmează:

În domeniul muzicologiei:

-        Schiţe trase din viaţa şi scrierile musicale ale celebrului maestru G. Verdi, în „Naţionalul”, nr. 17, 3 februarie 1858 şi nr. 20, 13 februarie 1858, Bucureşti;

-        Despre începuturile operii musicale, progresul şi perfecţiunea în care a ajuns în timpul de astăzi, în „Naţionalul”, nr. 28, 13 martie 1858, nr. 31, 24 martie 1858, nr. 33, 3 aprilie 1858, Bucureşti;

-        Schiţă din viaţa şi scrierile celebrului maestru Donizetti, în „Naţionalul” nr. 36, Bucureşti, 14 aprilie 1858;

-        Schiţă biografică asupra maestrului Bellini şi a operilor sale, în „Naţionalul” nr. 39, Bucureşti, 24 aprilie 1858;

-        Schiţă biografică asupra celebrului violonist Paganini, în „Naţionalul” nr. 44, 12 mai 1858, nr. 54, 16 iunie 1858 şi nr. 56, iunie 1858, Bucureşti.

În domeniul criticii muzicale:
-        Nicolae Filimon. Opere alese, vol. I-II, ediţie, glosar şi bibliografie de George Baiculescu, Bucureşti; idem în Nicolae Filimon. Scrieri alese, ediţie îngrijită, note şi prefaţă de Domnica Stoicescu, Bucureşti, 1958; idem în Nicolae Filimon. Opere, vol. II, Colecţia „Scriitori români”, ediţie îngrijită, note, glosar şi bibliografie de Mircea Anghelescu, Bucureşti, 1978.

Traduceri:

-        Nabucodonosoru, operă lirică în 4 acte tradusă de N. Filimon şi I.G. Valentineanu, musika de Verdi, Bucureşti, 1859.

În domeniul folclorului:

-        Jocul bănăţean, în „Naţionalul” nr. 88, 12 octombrie 1858;

-        Lăutarii şi compoziţiunile lor, în „Buciumul” nr. 311, Bucureşti, 21 noiembrie / 3 decembrie 1864.[7]

Pentru Filimon, al cărui gust a fost educat la şcoala operei italiene (a şi tradus, în 1859, împreună cu I.G. Valentineanu, libretul operei Nabucodonosor de Verdi, a se vedea mai sus), muzica are, în primul rând, un rol educativ.”[8] Dar acest lucru va face ca mai târziu, cronicile sale muzicale să fie apreciate în special datorită cunoștințelor sale despre muzică și formației sale ca muzician.

Relatările despre biografia sa menționează că a fost unul din elevii Şcolii de muzică vocală şi instrumentală - înfiinţată la 23 martie 1835 în Bucureşti, iar până să ajungă cronicar muzical, a fost mai întâi, flautist. A studiat flautul cu profesorul Ferlendis[9] (Ion Andrei Wachmann) şi teoria muzicii cu Ludwig Wiest, două din numele de răsunet ale istoriei muzicii românești a secolului XIX. Acesta din urmă îl va ajuta să ocupe după 1842 postul de flautist în formaţia Operei Italiene din Bucureşti, ceea ce se va reflecta în munca sa de cronicar de mai târziu, când vor apărea o serie de cronici despre Teatrul Italian, respectiv despre reprezentațiile și muzica marilor maeștri ai muzicii italiene (Bellini, Donizetti, Verdi).

În această perioadă, între anii 1836-1840 a frecventat în paralel cursurile colegiului Sf. Sava şi ale Şcolii de muzică vocală şi instrumentală, înscrierea la flaut fiindu-i înlesnită de Ludwig Wiest, violonist arhicunoscut al secolului XIX[10] al cărui elev a fost[11]. De menţionat că flautul ocupa un loc de frunte între materiile de studii ale Şcolii de muzică vocală şi instrumentală. În 1840 şi-a încheiat studiile muzicale la această şcoală, după 1841 urmând o scurtă carieră de profesor (până în 1842), din 1845 începându-şi cariera de instrumentist, iar din 1857 debutând ca şi critic muzical. Activitatea de cronicar muzical și dramatic începută la ziarul Naționalul în decembrie 1857, va dura până în decembrie 1860, iar din 1861 își va începe colaborarea de critic muzical la Independința, ce va dura până în luna octombrie a aceluiași an.

Primul flautist al Operei Italiene, Michael Folz, al cărui viitor discipol va fi Nicolae Filimon, s-a numărat printre virtuozii acestei orchestre. Cu acesta, Nicolae Filimon şi-a aprofundat studiile o perioadă destul de îndelungată.[12]

Pentru viața și opera scriitorului portretul pe care i-l face Ion Ghica într-una din Scrisorile sale are o însemnătate deosebită: Acei care l-au cunoscut pierdeau un amic sincer, leal, îndatoritor, totdeauna vesel și voios, totdeauna mulțămit cu puținul ce câștiga prin munca și talentul său; caracter independent, nu s-a căciulit niciodată la nimeni; ura și disprețuia lipsa de demnitate și lingușirea; modest până a roși când auzea laude pentru scrierile lui, n-a bănuit niciodată că era un scriitor de mare talent. Literatura a pierdut în el pe unul din luceferii săi.[13]

Concluzii: Fiind binecunoscută activitatea sa de scriitor și publicist, dar mai ales renumele în cadrul istoriei literaturii române, datorită aportului său la crearea primului roman realist românesc și îmbogățirea patrimoniului literar cu noi capodopere, din cele prezentate mai sus, reiese o altă latură a activității sale, cea muzicală. Aceasta scoate în evidență nu doar aportul adus prin cronicile muzicale elaborate, ci și multiple aspecte legate de preocupările și educația muzicală a lui Nicolae Filimon, dovedind strânsa legătură și interdependența acestora în contextual evenimentelor ce țin de biografia sa. Se creează astfel nu doar o completare a biografiei, ci și o reîntregire a portretului complex al său, din care reies anumite trăsături ale personalității sale, cum ar fi: dorința de cunoaștere, de instruire și documentare, dar și talentul artistic, pasiunea pentru muzică, dăruirea pentru semeni, dar mai ales capacitatea sa, remarcabilă în două domenii artistice diferite, din a căror îngemănare s-a născut primul roman realist românesc dar și întemeietorul criticii muzicale din România. Am ținut să subliniem aceste aspecte ale vieții și activității lui Nicolae Filimon, datorită importanței ce considerăm că ar trebui acordată acestei complexe personalități a muzicii românești a secolului XIX.

Încheiem cu o afirmație făcută de însuși autor, în anul 1858, care reflectă pe deplin concepțiile și modul său de viață: ”Criticul, fie teatral sau de orice altă specialitate, trebuie mai întâi de toate să fie bine inițiat în specialitatea sa, să studieze cu profunditate subiectul ce voiește a critica și în expunerea criticii ce face să arate adevărul, fără parțialitate sau pasiune”.[14]

Bibliografie:


 
*** Dacia literară - Programul Daciei literare [Online] // Wikipedia - Enciclopedia liberă. - 03 25, 2013. - http://ro.wikipedia.org/wiki/Dacia_literar%C4%83_-_Programul_Daciei_literare.
*** Nicolae Filimon [Online] // crispedia. - 03 31, 2013. - http://www.crispedia.ro/Nicolae_Filimon.
*** Nicolae Filimon [Online] // Wikipedia - Enciclopedia liberă. - 03 25, 2013. - http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Filimon.
Brâncuşi Petre Istoria muzicii româneşti - compendiu [Book]. - Bucureşti : Editura Muzicală, 1969.
Cosma Octavian Lazăr Hronicul muzicii româneşti [Book]. - Bucureşti : Editura Muzicală, 1973-1988. - Vols. I - VIII.
Cosma Octavian Lazăr Universul muzicii româneşti [Book]. - Bucureşti : Editura Muzicală, 1995.
Cosma Viorel Muzicieni din România - lexicon bio-bibliografic [Book]. - Bucureşti : Editura Muzicală, 2004. - Vols. I-VIII.
Cosma Viorel Nicolae Filimon - critic muzical şi folclorist [Book]. - Bucureşti : Editura Muzicală, 1966.
Ghenea Cristian C. Din trecutul culturii muzicale româneşti [Book]. - Bucureşti : Editura Muzicală, 1965.
Vancea Zeno Creaţia muzicallă românească, sec. XIX-XX [Book]. - Bucureşti : Editura Muzicală, 1978. - Vols. I-II.
 



[1] (*** p. http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Filimon)
[2] (*** pg. http://ro.wikipedia.org/wiki/Dacia_literar%C4%83_-_Programul_Daciei_literare)
[3] (Brâncuşi, 1969 p. 150)
[4] (Brâncuşi, 1969 p. 91)
[5] (*** p. http://www.crispedia.ro/Nicolae_Filimon)
[6] (*** p. http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Filimon)
[7] (*** p. http://www.crispedia.ro/Nicolae_Filimon)
[8] (*** p. http://www.crispedia.ro/Nicolae_Filimon)
[9] (Cosma, 1966 p. 89)
[10] (Ghenea, 1965 p. 138)
[11] (Ghenea, 1965 p. 168)
[12] (Cosma, 1966 p. 25)
[13] (*** p. http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Filimon)
[14] (Brâncuşi, 1969 p. 150)