Simpozionul Fr. Chopin şi alţi compozitori aniversaţi - 26 mai 2012
Autor / Author: Petruţa Măniuţ – Coroiu
Redactor / Editor: Anca Spătar Lect.univ. Dr. Universitatea din Oradea - Facultatea de Muzică
FREDERIC CHOPIN - RECITIRE ÎN CHEIE MODERNĂ
FREDERIC CHOPIN – A MODERN VIEW
FREDERIC CHOPIN – A MODERN VIEW
Petruţa Măniuţ-Coroiu
Abstract: Through his special pianistic education, Chopin is the author of
unique musical style. The individual initiative is very important for the
Romantic aesthetics, but Chopin is a special type of temporal expansion through
a special ornamentation. Chopin’s musical scores can aquire an analytical
perspective of linguistics, considering the modern musicological
Keywords: piano, music, performance, analysis, ornamentation
„Limbajul
artistic specific este atestat în mod OBIECTIV de CULTURA căreia îi aparţine” (1).
Marile capodopere ale istoriei artei sunt actuale pentru noi tocmai
pentru faptul că regăsim în ele valorile perene ale civilizaţiei, care se
tansferă de la secol la secol şi alimentează axiologic toate manifestările noastre
– vechi şi contemporane. Ele pot beneficia, în virtutea acestei profunde şi
veşnice actualităţi, de recitiri în chei moderne ale mesajului originar al
autorului.
Lucrarea muzicală este recunoscută cultural doar dacă ea reprezintă
o „comunicare muzicală autonomă pentru cultura respectivă” (2):
numai atunci o astfel de lucrare are o valoare estetică muzicală în cadrul
culturii. Lucrările muzicale sunt, în concepţia semiotică a prof. Ciocan,
„obiecte CULTURAL-ARTISTICE specifice, recunoscute de cultura obiectiv
determinată căreia îi aparţin” (3):
cultura transferă valorile sale creaţiei pe care o zămisleşte, aceasta devenind
vehicolul unor semnificaţii mai înalte decât cele strict particulare ce îi
aparţin.
Tocmai de aceea am ales să prefaţăm lucrarea noastră cu cuvintele maestrului
Dinu Ciocan, cel care a realizat la UNMB o teorie semiotică asupra
interpretării capodoperelor muzicale; şi cum interpretarea poate fi gândită şi
din perspectivă muzicologică (ce este de fapt o interpretare în afara
instrumentului propriu-zis), am dorit realizarea unei astfel de recitiri
moderne a textului romantic chopinian.
Într-adevăr, orice limbaj artistic trebuie să fie şi este validat de
un context cultural în care se dezvoltă: Revoluţia franceză avea să nască, din
vâltoarea istoriei, în perioada de incandescenţă a anilor 1789-1795, premisele
romantismului, desfăşurat dub deviza „LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE”.
Franţa, după un secol de războaie, după ce pierduse coloniile din America de
Nord, se afla la sf. sec. al XVIII-lea în pragul falimentului naţional.
Cucerirea închisorii Bastilia din 14 iulie 1789 a fost doar
începutul procesului care avea să conducă la publicarea DECLARAŢIEI DREPTURILOR
OMULUI ŞI CETĂŢEANULUI: în 1799, Napoleon a preluat puterea prin lovitură de
stat şi peste cinci avea să se declare Împărat. Revoluţia din 1848, extinsă în
toată Europa a deschis calea romantismului major, în cadrul căruia se aflau la
maturitate marii compozitori aniversaţi ai anului 2010: Chopin şi Schumann.
Romantismul îşi extrage seva
termenului din timpurile medievale, fiind plasat – din cultura engleză – în întreaga Europă, determinând
alte înţelesuri decât cele primare. În secolul al XVIII-lea, scrierile polemice
ale fraţilor Schlegel au alimentat romantismul, care s-a manifestat cel mai
târziu în muzică, poate cea mai abstractă dintre arte. Epoca postbeethoveniană
(începută în jurul anului 1830) a iniţiat aprofundarea coordonatelor romantice,
care au alimentat întreaga artă muzicală până la începutul secolului al XX-lea
(postromantism).
E.T.A. Hoffmann vorbea despre arta muzicală ca despre “SUPREMA ARTĂ
ROMANTICĂ” (4)
datorită revelării liniilor de forţă ale epocii care a dominat arta secolului
al XIX-lea: puterea creativă individuală a geniului, capacitatea artei de a
depăşi realul, transcendentalitatea, emoţiile puternice, modalitatea intuitivă
de a te raporta la lume, individualitatea putenic manifestată, apelul la
imaginaţie şi vis.
Coordonatele romantice pot fi descoperite cu multă măiestrie în
creaţia chopiniană, dar există şi “devieri” de la norma romantică ce se impun
în arta sa: spre exemplu, profunda sa melodie atât de specific ornamentată,
care solicită o interpretare specială. Orice demers artistic beneficiază de
trei dimensiuni care solicită o cercetare separată şi apoi conexată:
“dimensiunea gramaticală (sintaxă şi vocabular, lexic (5)),
dimensiunea semantică (6)
(psihologia muzicală, morala, înţelepciunea, sacralitatea muzicii) şi
dimensiunea pragmatică (a relaţionării publicului cu mesajul transmis prin
mijloace muzicale)” (7).
Analiza gramaticală este o necesitate a înţelegerii textului
muzical, dar nu este şi suficientă pentru decriptarea şi receptarea adecvată a
mesajului creatorului: trebuie descoperită „componenta metafizică” a enunţului
muzical, „cea care conferă sensul prim şi ultim al existenţei universului în
general şi al aceluia muzical în particular” (8).
Elementele care relaţionează arta
muzicală a lui Chopin cu cultura care a alimentat-o (mai ales cea natală,
poloneză) sunt de o complexitate care atinge mai multe nivele de limbaj: cel
melodic, ritmic, formal etc. Din perspectivă melodică, Chopin recurge la
intonaţii pe care a avut ocazia să le cunoască în timpul şederii scurte în ţara
sa: polonezele şi mazurcile sale sunt mărturii ale memoriei sale melodice,
transferate la nivelul partiturilor geniale pe care le-a oferit istoriei
muzicii.
Chopin - reevaluat la 200 de ani de la naşterea sa - ne
prilejuieşte, ca orice creator genial, noi perspective asupra artei sale. O
privire specială se datorează perspectivei muzicologice care se referă la
organizarea interioară a discursului său muzical.
Arta sonoră - artă temporală
- se fundamentează pe dominanta organizării sale în timp: dozarea şi
plasarea fenomenelor sonore în cadrul timpului artistic este esenţială pentru
construirea şi susţinerea traseului tensional care justifică, expresiv,
capodopera. Regia temporală a operei muzicale presupune o intuire a dimensiunii
cronologice şi ştiinţa distribuirii acestei tensiuni astfel încât evenimentele
sonore să fie potenţate la adevărata lor valoare.
Ştefan Niculescu surprindea trei tipuri de organizare temporală a
evenimentelor muzicale: rarefierea, starea intermediară şi aglomerarea. Fiecare
tip componistic descris avea propriile exigenţe şi era motivat de imperative
expresiv unice. Aglomerarea valorilor presupunea estomparea calităţilor
individuale ale evenimentelor sonore şi reliefarea calităţii colective a
acestora; textura şi efectul de ansamblu surclasau dimensinea punctuală.
Muzica realizată prin rarefierea valorilor de note şi pauze
presupunea, în schimb, dificultatea managementului componistic la nivel global,
evenimentele tinzând să se distanţeze unele de altele şi să surpe unitatea de
ansamblu a lucrării muzicale construite pe baza acestui tip de opţiune
creatoare.
În secţiunile sau lucrările sale integral rapide, Chopin preferă
discursul muzical bazat pe aglomerarea extremă a evenimentelor sonore, dar –
pentru analiza esteticii sale temporale – felul în care decide să practice
aglomerarea discursului: printr-o permanentă expozitivitate, printr-o noutate
aproape continuă, Chopin dezvoltă în interior anumite arhetipuri muzicale prin
intermediul ornamentării (o ornamentare specială, care ştim că poartă marca
sa). Apelăm la Marea poloneză pentru exemplificarea acestor teze:
Ex. 1
Ornamentarea dilată discursul muzical şi efectiv dar şi aparent,
introducând iluzia aglomerării, a exuberanţei melodice care pare a izvorî
nelimitat din arhetipuri sonore limitate. Ornamentaţia melodică puternică are
ca efect şi distanţarea elementelor care susţine ritmul armonic, astfel încât
este şi mai clară senzaţia de diluţie temporală. Aceasta - în pofida tempoului
rapid despre care am amintit – predispune la reflexivitate, la o melancolie
care contaminează – până la dramatism, aproape orice discurs chopinian.
Ex. 2
Mecanismele creaţiei se referă întotdeauna şi la apectele
intertextuale ce par a fuziona în polimelodie în discursul chopinian. Senzaţia
de polifonie latentă (de planuri care se organizează îrmpreună într-un mod
special) se datorează acestui context complex puternic polifonizat. Cadrul
melodic luxuriant prilejuieşte ceea ce U. Eco denumea „aportul de sens al
cititorului” în cadrul operei de artă: o invitaţie la sens , la creaţie pe care
ascultătorul o va primi doar în secolul al XX-lea, doar în arta modernă.
Discursul chopinian ascunde,
dincolo de bogăţia barocă a contururilor melodice, o simplitate care se relevă
doar la o analiză mai atentă, radiografiată. Există în arta chopiniană „acele
structuri textuale puternice” (despre care scrie lingvistul parizian Dominique
Mangueneau), structuri mascate de ornamente: pilonii armonici şi melodici care
susţin faldurile ornamentale ale melodiei.
Ex. 3
O analiză pertinentă ar trebui să le pună în evidenţă, iar o
interpretare validă ar trebui să ţină cont de ele. Aceste „structuri textuale
puternice” sunt archeion-ul discursului muzical, sediul autorităţii unitare a
acestuia. Ele sunt cele care definesc identitatea discursivă a organizării
limbajului muzical în cadrul capodoperelor chopiniene; ele validează expresiv
dispozitivul enunţiativ.
Chopin rămîne, şi datorită educaţiei sale muzicale diferite de cea a
majorităţii cazurilor asemănătoare, creatorul titular al unui stil discursiv
amprentat unic, inconfundabil. Estetica romantică favorizează iniţiativa:
fiecare autor tinde să-şi construiască propria limbă. Dar Chopin este un caz
unic de dilatare temporală printr-o ornamentare specială, inclusă în cadrul
melodic general. Textele muzicale chopiniene (încadrate ca macro-acte de
limbaj) pot dobândi astfel şi o perspectivă analitică lingvistică ce nu face
decât să le îmbogăţească expresivitatea prin intermediul doctrinelor
muzicologice ale modernităţii.
Ciocan, D., O teorie semiotică a interpretării, Editura UNMB, Bucureşti, 2005
***Grove Dictionary for Music and Musicians, Ed. Stanley, 2000
(1) Ciocan, D., O teorie semiotică a
interpretării, Ed. UNMB, Bucureşti, 2005, p. 9.
(2) Idem, p. 12.
(3) Ibidem.
(4) Grove Dictionary for Music and
Musicians, Ed. Stanley, 2000, „Romanticism”.
(5) Lexicul muzical este gândit de prof.
univ. dr. Dinu Ciocan ca fiind “unităţile semnificative
ale limbajului muzical de lungime minimă ce se situează la frontiera ce
desparte universul referenţial autonom al muzicii de cel eteronom”.
(6) “Semantica tinde să integreze pragmatica
şi să se integreze în gramatică”. Cf. Ciocan, D., O teorie semiotică a interpretării, Ed. UNMB, Buc., 2005, p. 13.
(7) Idem, p. 9.
(8) Idem, p. 10.
