THE METAPHOR OF THE VOCAL PART IN THE SINFONIA DA REQUIEM BY VALENTIN TIMARU

ANUL / YEAR I / NR. 1 / 2011. 04.-06.

Articol / Article nr. 63.

Rubrica / Box: Articole - Studii / Articles - Studies / 9.

2011.04.11. Luni / Monday, Deceniu Muzical Universitar

 

Autor / Author: Mirela Mercean - Ţârc

Conf.univ. Dr. Universitatea din Oradea - Facultatea de Muzică
http://almanah-euterpe.blogspot.ro/2010/10/index-mercean-tarc-mirela.html

Redactor / Editor: Carmen Vasile

Conf.univ. Dr. Universitatea din Oradea - Facultatea de Muzică
http://almanah-euterpe.blogspot.ro/2010/10/index-vasile-carmen.html

 

 

 

METAROFA VOCALITĂȚII ÎN SIMFONIA DA REQUIEM DE VALENTIN TIMARU

 

Keywords:

musical metaphor, vocal and instrumental metaphor, Requiem - Synphony, Sinfonia da Requiem, Timaru Valentin.

Cuvinte cheie:

metaforă muzicală, Requiem - Simfonie, metafora vocalităţii, instrumentalităţii, Sinfonia da Requiem, Valentin Timaru.

Abstract:

The paper analyzes the compositional process of the symphony trying to highlight the particularities of the form, closely related with the expressive means and significances of work. The central idea is a symphonic requiem dedicated to all the parents passed away. The form and the genre of symphony and the missa da requiem are designed together in an osmotic work with multiple significances and rhetorically aesthetic figures. The structure is in four parts that includes all the scenes of the requiem: Requiem eternam in firt part in form of the sonata, Dies irae, Tuba mirum and Lacrymosa in the second part in scherzo form, Libera me, Requiem aeternum in the third part in lied form, Lux aeternam, Agnus Dei, Deus meus in the fourth part in variations form. The vocal dimension of musical discourse is not real, is just symbolized by vocal melodic lines interpreted by instruments: brass chorals, wind chorals, imitative lines in four voices, byzantine monodic lines, melodic quotations like Dies irae or Luminătoarea (Lightening) from the oriental rite of the dead, etc. The metaphor of the vocal inexistent part is signified by instrumental part and it take the place of the “absent voices”.

Rezumat:

Studiul analizează procesul compoziţional al sinfoniei (în sensul baroc al termenului) încercând să reliefeze particularităţile formei, strâns legată de mijloacele expresive şi semnificaţiile lucrării. Ideea centrală a tematicii este aceea a unui requiem dedicat memoriei părinţilor trecuţi în nefiinţă. Forma şi genul simfoniei şi al missei da requiem, sunt concepute osmotic cu multiple semnificaţii retorice şi estetice. Structura în patru părţi include toate numerele requiemului; Requiem eternam în formă de sonată în prima parte, Dies Irae, Tuba mirum şi Lacrymosa în partea a doua scrisă în formă de Scherzo cu Trio, Libera me şi Requiem aeternum în partea a treia în formă de lied, şi Lux aeternam, Agnus Dei, Deus meus în partea a patra scrisă în formă cu variaţiuni. Dimensiunea vocalităţii discursului muzical este simbolizat de linii melodice interpretate instrumental: corale de alămuri, corale intonate de lemne, imitaţii la patru voci semnificând scriitura corală, melodii bizantine monodice, citări cum ar fi Dies Irae sau Luminătoarea din parastasul de rit orienta. Metafora vocalităţii se naşte astfel prin trecerea vocalului semantizat în instrumentalul semantizant pentru a se revela metaforic ca vocalitate esenţializată în dramaturgie strict instrumentală.

*

Simfonia da Requiem, compusă de Valentin Timaru în anul 1999, este o lucrare de maturitate în care compozitorul operează, atât la nivelul substanţei muzicale şi ideatice cât şi în cel al formei, cu modalităţi sintetice de elaborare a discursivităţii simfonice. Acestea sunt proiecţii ale discursivului, subsumate concepţiei generale, mesajului artistic, ideii centrale a lucrării: un requiem simfonic dedicat memoriei părinţilor trecuţi în nefiinţă.

Abordarea dimensiunii sacrului creştin intră în sfera preocupărilor compozitorului atât pe latura teoreticului cât şi în creaţie, această simfonie fiind precedată de o Liturghie solemnă. Arhitectura muzicală este constituită din osmoza structurii requiemului cu cea tetrapartită a dramaturgiei simfonice consacrate de tradiţie. Astfel partea întâia intitulată Requiem eternam este o sonată a cărei temă secundă şi dezvoltare prezintă caracteristici ale vocalului fiind construită pe segmentele: Requiem eternam, Dona eis Domine, Et lux perpetua, Luceat eis.

Requiem eternam, Dona eis Domine,

Et lux perpetua, luceat eis.

„Odihnă veşnică dăruieşte acestora, Doamne

şi lumina cea nestinsă luminează-le lor”

Sonată

Fig. 1

Fig. 2

Partea a doua,  intitulată Dies irae, este o formă tristrofică după modelul Scherzo – Trio – Scherzo care cuprinde segmentele Dies irae, Tuba Mirum, Dies irae şi segmentul Lacrimosa cu funcţie de codă.

Dies irae, dies illa.

„Ziua mâniei, va preface totul în cenuşă,

 precum David şi Sybbila măeturisesc

Tuba mirum spargens sonum,

 per se pulchem regionum ante dies tronum.

„Tuba minunilor răsunând peste mormintele lumii pe toţi morţii îi va aduna în faţa tronului.

 Lacrimosa .

„Acea zi de plâns amar din ţărâna va ridica spre judecată tot trupul

vinovat

Formă tristrofică

Fig. 3

Partea a treia este echivalentul părţii lente a simfoniei, este scrisă în formă de lied şi intitulată Libera me.  Compozitorul integrează monodiei de sorginte bizantină versetele Requiem eternam, Dona eis Domine şi Et lux perpetua luceat eis Domine şi readuce tema secundă-coral a părţii întâi, cu funcţie de codă a formei şi început de repriză inversă pentru macroforma întregului.

Libera me Domine inserţii de versuri:

Requiem eternum, dona eis Domine

Formă de Lied

Mişcare lentă

Fig. 4

Partea a patra, Lux eterna, este o formă cu câte 2 variaţiuni acelor trei subiecte, G Lux eternum, luceat eis, H, Agnus Dei şi Dona eis requiem, A, Deus meus. Coda reprezintă  o litanie instrumental-solistică  interpretată de partida naiului solist acompaniat de tema Dona eis Requiem.

Partea IV Lux aeternam:

 Lux aeternam luceat eis

„Lumina cea nestinsă luminează-le lor”

Agnus Dei qui tollis peccata mundi

Dona eis Requiem

„Mielul domnului care ai ridicat păcatele lumii

Dă-le lor odihna cea veşnică”

Deus meus.

„Dumnezeul meu”

Formă cu variaţiuni:

Fig. 5

Genul sinfoniei se valorizează aici în ideea acelei forme pur instrumentale a secolului al XVII-lea în care „(…) la un moment dat, noţiunea de concert se confunda cu sinfonia datorită amploarei instrumentale luate de ultima (Giuseppe Torelli sau J.B. Lullly)”[1].

Într-adevăr genul concertare implicând o alternanţă tutti – soli este prezent aici  în alternanţa turnurilor simfonice instrumentale cu cele aparent vocale, alternanţa scriiturilor diferite, contrastante, alternanţa de mişcări repede – lent. Brevitatea segmentelor arhitecturii sonore este de asemenea o caracteristică demnă de luat în considerare în acest sens.

Cumularea celor două genuri, requiemul (sau liturghia) şi sinfonia, reprezintă ideea osmozei vocalităţii şi instrumentalităţii care există deja consacrată în genul requiemului de concert. Transpunerea acestuia doar în dimensiunea orchestral-instrumentală a simfoniei, presupune înglobarea parametrului expresiv vocal în sonoritatea orchestrală şi semantizarea lui cu mijloace sonore exclusiv instrumentale. Metafora vocalităţii se naşte astfel prin trecerea vocalului semantizat în instrumentalul semantizant pentru a se revela metaforic ca vocalitate esenţializată în dramaturgie strict instrumentală.

Ipostazierile orchestrale ale vocalităţii în Simfonia da Requiem de Valentin Timaru prezintă diverse aspecte şi comportă nuanţe legate atât de sensurile expresivităţii intrinseci muzicale cât şi cele extrinseci, ale cuvântului, atât de dimensiunea interior confesivă exprimată în rugăciunea individuală concretizată în solistica de filiaţie vocală dar şi instrumentală, cât şi în cea colectivă a liturghiei – requiem manifestată în aspecte ale vocalităţii corale sau coral – instrumentale.

Aşadar vocalitatea se exprimă instrumental în viziunea compozitorului, atât în dimensiunea coralului cât şi a vocal – solisticului, printr-un  limbaj ale cărui particularităţi revelează dintr-un strat mai profund caracteristicile acesteia. Aşa numita „vocalitate – instrumentală” se manifestă în profilurile melodicii, desprinsă parcă din cantus planusul bisericii primare creştine, în structura simplă silabică a ritmului sugerând stilul imnic, dar şi în sintaxa monodiei, a eterofoniei sau a pedalelor ison, a recitativelor muzicalizate, a stilului psalmodiat.

Încă de la începutul sinfoniei, motivul α, constituit din  două celule bicordale ascensionale,  reprezintă o invocare: Deus meus, Dumnezeul meu, un suspin al sufletului a cărui rostire muzicalizată pe aceste cuvinte transcrise în partitură de către compozitor, relevă o vocalitate a cuvântului exprimat muzical printr-o trăire interiorizată ce apoi se amplifică într-o rugăciune patetică elaborată instrumental. Acest material muzical constituie tema întâia a părţii.

Ex. 1, măsurile 6-10

Dimensiunea vocalităţii corale este exprimată în scriitura omofonă de coral baroc a suflătorilor:

Ex. 2, măsurile 37-40

Dimensiunea vocalităţii apare semantizată şi în B1 din expoziţie (cornii – tuba), sau la toate compartimentele în B2,  precum şi în  aluziile antifonice între partidele de suflători, în repriză.

Ex. 3, măsurile 154-160

Coralul, de data aceasta cu deschideri către zona muzicii bizantine, este prezent şi în secţiunea părţii a treia, Libera me domine. Acesta prezintă vădite caracteristici ale cântării antifonice susţinute pe pedale de ison şi responsoriale.

Ex. 4, măsurile 278-283, Libera me Domine

Vocalitatea solistică este ipostaziată instrumental de către compozitor la fel ca şi cea corală, mai ales de către partidele suflătorilor, dar nu numai.

Agnus Dei aduce la corn englez un citat melodic gregorian conceput solistic şi acompaniat de fagoţi în maniera monodiei acompaniate, urmat de Dona eis requiem, de o frumuseţe rară, pe acompaniamentul căreia compozitorul va construi în Coda simfoniei litania solistic-instrumentală a naiului.

Ex. 5, măsurile 364- 374

În Lacrymosa melodia solicită partidele solistice într-un dialog al corzilor.

Ex. 6, măsurile 259-268

În Libera me Domine partida solistică a violelor se deprinde din monodia corală Requiem eternam

Ex. 7, măsurile 291-301

Citatul cultural, prezent în părţile Dies irae, Agnus Dei, şi imnul Acum m-am odihnit şi-am trecut la viaţă din Luminătoarea parastasului de rit oriental, toate la origini monodii vocale, sunt simbolizate fie în dramaturgie pur orchestrală, cum este Dies irae (având ca precursori pe Mozart, Berlioz, Verdi), sau Lux eternam, fie solistică.

Astfel metafora vocalităţii se revelează în multiplele ipostaze corelative la nivelul conştientizării apartenenţei la genul originar eminamente vocal al liturghiei şi missei, a receptării şi empatizării cu frumuseţea lumii modale diatonice,  cu parfumul arhaic al melodiilor de sorginte bisericească. Prin înveşmântările armonice, isonice sau eterofonice, într-o discursivitate şi o retorică, eminamente orchestrale a unor elemente originar vocale,  compozitorul surprinde acea dimensiune a sacralităţii ce reverberează în fiecare dintre noi ca reflectare a dorului după părinţi, a nostalgiei absolutului.

---

[1] Dumitru Bughici, Dicţionar de genuri şi forme muzicale, Editura Muzicală, Bucureşti 1978, pagina 304.